Trăind credința în pofida vremurilora
Capitolul 5 din Petru începe cu o întrebare: Cum să ne trăm credința în pofida vremurilor - 1 Petru 5:1-11
Oare ne-am fi asumat urmarea lui Hristos în contextul opresiv pe care îl experimentează destinatarii lui Petru?
În mijlocul acestor frământări, temeri pe care credincioșii din Asia Mică le experimentează, Petru le clarifică următoarele lucruri:
- persecuția cu care se confruntă creștinii nu este în afara voii lui Dumnezeu (3:17);
- credincioșii ar trebui să recunoască încercările dureroase cauzate de credință ca parte normală a vieții creștine (4:12);
- aceste experiențe dureroase sunt focul purificator al judecății lui Dumnezeu (1:7; 4:17-19).
De aceea dorința fierbinte a lui Petru este ca aceștia să accepte vremurile dificile cu care se confruntă ca venind din mâna lui Dumnezeu, chiar dacă Dumnezeu folosește amenințarea pe care Satan o prezintă, prin ostilitatea societății și a guvernului, pentru a-i dovedi pe cei care sunt cu adevărat ai lui Dumnezeu.
Noi, în România noastră, nu trăim vremuri de persecuție, ne bucurăm de libertate religioasă, la nivel nominal declarativ suntem încă o țară creștină. Cum putem să luăm cuvintele lui Petru pentru noi? Diavolul va folosi acest context al bunăstării ca să ne deturneze de la trăirea unei credințe autentice. Va folosi acest context pentru a ne seduce cu mirajul confortului, al banilor, puterii, faimei, siguranței financiare.
Cum vom putea să rezistăm, să răzbatem încercarea celui rău de a profita de circumstanțele vremurilor pentru a ne deturna de la trăirea vibrantă a credinței?
PRIN LIDERII BISERICII
A. Purtând de grijă(supraveghind) nu din obligație, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu
B. Purtând de grijă(supraveghind) fără a fi lacomi de câștig murdar, ci dornici de slujire
C. Purtând de grijă(supraveghind) nu ca unii care domniți peste cei ce v-au căzut la sorți, ci fiind exemple pentru turmă.
PRIN SUPUNEREA „TINERILOR”
Supunerea nu presupune o relație de tipul „Da! Să trăiți!” cu liderii biserici pentru că aceștia nu sunt chemați să conducă ca șefi, ca cei care dau cu pumnul în masă.
Supunerea, ca și nuanță practică, este vizibilă în capacitatea comunității de a veni alături de liderii ei în drumul pe care îl au de parcurs împreună. Situația, contextul vremurilor cere conducerea unor lideri care pot păstori turma într-un mod care să mențină angajamentul față de Evanghelia lui Isus Hristos.
Comunitatea de credință care vine alături de liderii ei facilitează și amplifică efortul acestora de a purta de grijă.

